The Word Foundation
Condividi a pagina



THE

PARMA

Vol. 14 NOVEMBER 1911 N ° 2

Copyright 1911 da HW PERCIVAL

SPERANZA E PURA

HOPE si stindia à e porte di u Celu è si fighjò in i cunsigli di i dii.

"Entra, oh essere maravigliosu!", Gridò l'osteria celeste, è dite à quale site sì è quale ne farebbe noi. "

Speranza entre. L'aria intornu à ella s'amuza cù ligerezza è gioia prima scunnisciuta in u Celu. In ella, a bellezza era chjucata, a fama hà rializatu a so corona, u putere offria u so scepter, è l'occhiata da tutte e cose à esse desiderate hè aperta à l'ochju di l'immortale immensa. Luce suprana emessa da l'ochji di Speranza. Ella respirava rari fragranza sopra tuttu. I so gesti suscitàvanu le maree di a vita in ritmu di gioia è delinearon una varietà di bellezza. A so voce incruciava i nervi, aggravava i sensi, facia u core batteia di piacè, dendu un novu putere à e parolle, è era una musica più dolce di quella di i coristi celesti.

"I, Hope, hè stata creata è numinatu da u Pensamentu, u vostru babbu, è amaturatu da Desire, regina di l'Inframu, è governatore di e regioni mediane di l'universu. Ma seppuru aghju statu chjamatu per esse u nostru genitore immortale, sò preesistente, senza parenti, è eterna cum'è u grande babbu di tutti.

"Aghju bisbigliatu à u Creatore quandu l'universu hè statu cuncipitu, è m'hà respiratu in u so esse. À l'incubazione di l'ovu universale, aghju entusiasmu u germe è hà svegliatu e so energie potenziali à a vita. À a gestazione è a moda di i mondi, aghju cantatu e misure di a vita è assistitu à u limning di i so corsi in forme. In i toni modulati di a natura aghju innunatu i nomi di u so Signore à a nascita di l'esseri, ma ùn m'anu micca intesu. Aghju caminatu cù i zitelli di a terra è in paans di gioia aghju dettu e meraviglie è glorie di u Pensu, u so creatore, ma ùn l'anu micca cunnisciutu. Aghju dimustratu un chjassu luminosu versu u celu è trillatu a cadenza di a strada, ma i so ochji ùn ponu micca perceive a mo luce, e so orecchie ùn sò micca sintonizzate cù a mo voce, è à menu chì i fochi immortali scendenu nantu à elli per accende u carburante chì daraghju, u so i cori seranu altari vioti, seraghju scunnisciutu è micca percettu da elli, è passanu in quella senza forma da a quale sò stati chjamati, senza ottene ciò chì era destinatu da a Pensera.

"Da quelli chì m'anu vistu, ùn sò mai dimenticati. In mè, oh figlioli di u Celu, eccu tutte e cose! Cun mè pudete alzà oltre i vaddi di a vostra sfera celeste, è in alture gloriose è inesplorate, finu à chì ora ùn sò mai dichjarati. Ma ùn vi sia ingannatu in mè, altrimente perderete a vostra disgrazia, a vostra disperazione è pò cascà in i picchi picchi di l'infernu. Eppuru, in l'infernu, in u Celu, o fora, seraghju cun voi sì cusì sì.

"In i mondi manifestati, a mo missione hè di spurtà tutti l'esseri versu l'insulente. Sò mortu, ma i mo formi moriranu è ricompareranu in forme sempre cambiante finu à chì a razza umana hè ghjunta. In i mondi manifesti inferiori seraranu chjamati da parechji nomi, ma pochi mi cunnosceranu cum'è sò. U semplice mi rallegarà cum'è a so stella lode è serà guidatu da a mo luce. U struitu mi pronuncerà una illusione è mi cundannarà à esse sbulicatu. Resteraghju scunnisciuti in i mondi più bassi à quellu chì ùn hà micca truvatu in mè quellu chì ùn hà micca statu bè ".

Dopu avè indirizzatu cusì à i dii incantati, Hope pausa. E elli, in mancanza di i so beni, si sò isciutu cum'è un.

"Venite, l'essenza più desiderata", gridò ognunu, "Vi pretendu cum'è a mo propria".

"Aspetta", disse Hope. "Oh, figlioli di u Creatore! eredi di u celu ! quellu chì mi riclama per sè stessu solu mi cunnosci menu cum'è sò. Ùn esse micca troppu fretta. Siate guidatu in a vostra scelta da a Ragione, arbitru di i dii. A raghjoni m'invita à dì: "Eccu mi cum'è sò. Ùn mi sbagliate micca per e forme in quale aghju abitatu. Altrimenti, sò cundannatu da voi à vagare su è giù per i mondi, è sarete auto-cundannatu à seguità mi è marchjà a terra in gioia è dolore in una sperienza sempre recurrente finu à chì mi truvate in purità di luce, è torna, riscattatu. cun mè à u celu.

"Parlo di cunniscenza, di benediczione, di morte, di sacrifiziu, di ghjustizia. Ma pochi di quelli chì stanu à sente a mo voce capisceranu. Invece mi traduceranu in a lingua di i so cori è in mè cercanu e forme di ricchezza mundiale, felicità, fama, amore, putere. Eppuru, per e cose chì cercanu, l'aghju da urgarà; in modu di ottene queste è ùn truvà micca quellu chì cercanu, anu da sempre lutta. Quandu si ne fiascanu, o pare chì ùn anu mancu avè riescutu à falli torna, parleranu è stanu à sente a mo voce è cumincianu di novu a so ricerca. E mai cercanu è cercanu finu à ch'ella mi circanu per mè stessu è micca per i mo ricumpensa.

"Siate prudenti, immortali! Heed Reason, o ti cunigghiarà a mo sorella gemella, Paura, chì ùn hè mai stata scunnisciuta per voi. A so presenza temuta ci hè u pudere di sbulicà è sempre i vostri cori mentre ella mi stende da u vostru sguardu.

“Aghju dichjaratu me stessu. Chjidami. Non mi dimenticà. Eccu, aghju da piglià mi cum'è vulerete. "

A desideriu svegliate in i dii. Ognunu vede in Hope nunda ma l'ughjettu di a so desideriu svegliata. Sordu à a ragiò è incantatu da u premiu in vista, avanzavanu è in voce tumultue hà dettu:

"Ti pigliu a Speranza. Per sempre ti sì mio. "

Cù l'ardore ognunu hà fattu l'udaci à attira a Speranza à ellu stessu. Ma ancu quantu li pareva chì avia vintu u so premiu, Hope fughjita. A luce di u Celu hè surtita cù a Speranza.

Siccomu i dii s'hè apprussimatu à seguità a Speranza, una ombra tremenda cascò nantu à e porte di u Celu.

"Begone, Presenza brutta", anu dettu. "Cerchemu a Speranza, è micca una Ombra insensata."

In u soffiu soffiu l'ombra murmurò:

"Aghju paura."

A silenziosa di a morte si stabilì in tuttu. U spaziu tremulava mentre u sussurru di u nome temutu riunia à tutti i mondi. In quellu sussurru si lamentava a miseria di u dulore, urlava i dulori accumulati di un mondu in u dulore è u disprezzu scruccatu di i mortali chì soffrenu di agonie implacable.

"Venite", hà dettu Fear, "avete chjaratu a Speranza è mi ha chjamatu. T’aspettu fora à e porte di u Celu. Ùn circate micca a Speranza. Ma hè ma una luce sfavillante, un incandescenza fosforescente. Ella appughja u spiritu à sogni illusivi, è quelli chì sò incantati da ella diventanu i mo schiavi. A speranza hè passata. Siate in u vostru Celu solitario, dii, o passa i porti è sia i mo schiavi, è vi purteraghju da cullà è mezu à mezu à u spaziu in cerca di frutti speranzia di u Speranze, è vi truverete mai più. Cum’ella beckons è tù ti ghjunghje à piglialla, mi truvà me in piazza. Behold me! Teme ".

I dii anu vistu u Temu è tremianu. Dentru i porti ci era una vita viota. Fora tuttu era scuru, è i tremuli di u Teme sbulicàvanu à traversu u spaziu. Una stella palida s'hè sgrossata è a voce debbule di Hope sperava à mezu à u bughju.

"Ùn imbulighjà u Teme; ma hè ma una ombra. Sè ampararete da ella ùn pò micca dannighjà. Quandu avete passatu è spaventatu u Teme, vi hà redimatu, truvatu, è torneremu in Celu. Seguitami, è lasciate chì u Reason vi guidassi. "

Ancu Paura ùn pudia riesce l'immortali chì ascoltavanu a voce di Speranza. Disse:

"Hè megliu vaghjimu in regni scunnisciuti cù Speranza da esse in un Celu viotu cù Fear à i porti. Seguitemu a Speranza ".

Cù un accordu l'hostar immortale abbandunò u Celu. Fora di i porti, Fear li pigliava è li pigliò e li fece sminticà tutte e cose da a Speranza.

Trascinati da u timore è vaghjendu per i mondi scuri, l'immortali sò ghjunti à a terra in i tempi primi è si piglianu a so residenza è sparì trà l'omi mortali. È a Speranza hè ghjunta cun elli. Dipoi sempre, anu scurdatu di quale sò e ùn ponu, eccettu per mezu di a Speranza, ricordati di induve sò venuti.

Speranza flutches u core di a ghjuventù, chì vede in a ghjuventù una strada spurtata di rose. U vechju è stancu mira daretu à a terra per Speranza, ma Timore vene; sentenu u pesu di l’anni è di a speranza brama allora u so sguardu versu u Celu. Ma quandu cun Speranza vedenu u Celu, u Fantu tene u so sguardu è ùn vedanu oltre a porta, a morte.

Impulsatu da u Temu, immortali camminanu a terra in u scurdatu, ma a Speranza hè cun elli. Qualchì ghjornu, à a luce chì si trova da a purezza di a vita, dispiaranu a Fure, si trovanu a Speranza, è cunnosceranu stessi è u Celu.